sâmbătă, 26 decembrie 2009

FOTBAL: A.J.F. Mureş atentă cu viitorii arbitri


Examenul cursului de arbitri stagiari

Zilele acestea a avut loc examenul pentru promovarea noilor arbitri stagiari din judeţul Mureş, în urma unui curs care a durat timp de două luni şi jumătate. Coordonatorul cursului a fost arbitrul Călin Flanja, membru al Comisiei judeţene de specialitate ca responsabil tehnic. Lecţiile cursului au fost predate de arbitri divizionari cu experienţă bogată în activitatea lor, ca de exemplu: Cezar Pop, Sorin Muntean, Elena Munteanu, Kusztos Laszlo, Sebastian Moldovan şi alţii.

Toţi cei 39 candidaţi care au urmat cursul şi care s-au prezentat la examen, au trecut în mod exemplar examenul, toţi reuşind să acumuleze note de trecere. Printre cei care s-au evidenţiat în mod deosebit, primind nota maximă de 10, se numără: Săndel Gliga, Dragoş Pop, Vlad Avădanei, Călin Vasile Şopterean, toţi din Târgu-Mureş. S-au mai evidenţiat: Radu Răchită, Gabriel Şandor, Marian Rareş, Florin Vasile Bufnea, Silviu Ştefan Duca, toţi din Târgu-Mureş. Mate Elemer din Luduş, Laurenţiu Pop din Târgu-Mureş, toţi au încheiat cursul cu nota 9,50, iar Hajdu Nimrod, Viorel Cătană, Mate Istvan Attila, Constantin Emil Joacă-Bine, Paul Sorin Kimpian, Valeriu Mureşan, toţi din Târgu-Mureş, au obţinut nota 9, etc.

Acest curs va contribui la rezolvarea penuriei de arbitri de fotbal din judeţul nostru şi va fi o rampă de lansare pentru obţinerea de „cavaleri ai fluierului" bine pregătiţi şi corecţi în deciziile pe care ei le vor lua în viitoarele lor arbitraje.

Ioan Păuş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu